Home » D:News » Echipa formată din patru elevi din Timişoara, locul doi la un concurs internaţional organizat de NASA

Echipa formată din patru elevi din Timişoara, locul doi la un concurs internaţional organizat de NASA

Echipa formată din patru elevi din Timişoara, locul doi la un concurs internaţional organizat de NASA
Publicat: 13.01.2018
O echipă formată din patru elevi înscrişi la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara s-a clasat, vineri, pe locul al doilea în finala unui concurs internaţional organizat de NASA din Boston, SUA, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două echipe formate din doisprezece elevi din Timişoara au participat, în perioada 11 – 12 ianuarie, la finala competiţiei internaţionale “Zero Robotics”, organizată de NASA în oraşul Boston, din SUA. Una dintre acestea, alcătuită din patru elevi înscrişi la Colegiul Naţional Bănăţean, s-a clasat pe locul al doilea în cadrul competiţiei, concurând cu echipe din întreaga lume.

„Astăzi (n.r. vineri), vise au fost împlinite. Am realizat un lucru la care visează unii elevi de vârsta noastră. După luni de lucru, codul scris de noi împreună cu coechipierii noştri din America şi Italia a fost rulat pe Staţia Internaţională, în spaţiu. Pe lângă acestea, am reuşit să excelăm în această competiţie şi am ieşit pe locul al 2-lea. De asemenea, am cunoscut personalităţi importante pentru evoluţia ştiinţei, care sunt o sursă de inspiraţie pentru noi şi pentru o grămadă de oameni în întreaga lume. Am avut plăcerea de a-l asculta pe Steve Swanson, unul dintre astronauţii care au fost în a 40-a misiune de pe ISS (International Space Station)”, au transmis, pe Facebook, elevii de la Colegiul Naţional Bănăţean.

Concursul internaţional de programare a fost organizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts în colaborare cu NASA şi Agenţia Spaţială Europeană. “Zero Robotics” este un concurs de programare care se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia.
 
Finala competiţiei a implicat programarea unor roboţi-sferă aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, care au fost controlaţi în timp real de pe Pământ, astfel încât, în meciurile contra sferelor programate de echipele adverse, să se reuşească acumularea unui scor cât mai mare. Faza finală a fost precedată de mai multe etape de calificare, desfăşurate online în perioada septembrie-decembrie 2017, care au constat în simulări 2D şi 3D.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor de risc comun
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor de risc comun
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât un adevărat science-fiction”
Mark Hamill, actorul care și-a câștigat un loc etern în Universul Războiului Stelelor. „Este mai mult un basm decât ...
Cum este empatia socială influențată de infecții?
Cum este empatia socială influențată de infecții?
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Discriminarea ar putea accelera îmbătrânirea, arată un studiu
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Oamenii de știință susțin că au găsit „busola” din creierul uman
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
Warren Buffett, al 8-lea cel mai bogat om din lume. S-a lansat în afaceri cu gumă de mestecat, reviste și Coca-Cola
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
O femeie a fost prinsă dormind în compartimentul de bagaje de mână dintr-un avion
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
În urmă cu 19 secole era inaugurată Columna lui Traian
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Resturi dintr-un „șobolan negru și mic”, găsite în pâinea din Tokyo
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” al epavelor
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul Graal” ...
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Papa Francisc a criticat armele și contraceptivele
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Păianjenii exotici, tot mai răspândiți în Europa. Specii noi identificate în Marea Britanie
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Sahara arăta cu totul altfel acum 4.000 de ani, dezvăluie arta rupestră
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood
Harrison Ford, de la dulgher la star de cinema. Meseriașul de la Hollywood